From Couch to 5k – finalul primei serii de antrenamente

Luni, 11 mai, am finalizat antrenamentele cu cei inscrisi la prima serie “From Couch to 5K”.

Programul de antrenamente s-a adresat alergatorilor incepatori pentru care distanta de 5 km parea de neimaginat inaintea “inrolarii” in grupa, viteza de parcurgere a distantei fiind nesemnificativa. Pe parcursul celor 8 saptamani ce au avut fiecare cate 3 antrenamente, incepatorii nostri au pornit cu sesiuni de 4 minute de mers intre care se intercala 1 minut de alergare, au crescut progresiv timpul de alergare – scazandu-l pe cel de mers – si au bifat “ultima borna” a programului: alergare continua pe distanta de 5 km.

11065192_1079245708768883_1883165012_o
Grupa a fost coordonata, pe parcursul celor 8 saptamani, de colega noastra de club Mihaela, care a ajuns sa alerge 5 km dupa acelasi plan de antrenament, in trecut. Astazi – urmand acelasi sistem progresiv – a terminat cateva curse de 10 km si un semimaraton.

20150511_200613

La alergarea finala, absolventii au fost sprijiniti de alti membri ai clubului si – inutil sa spunem – s-au descurcat excelent. Chiar daca inaintea cursei aveau ceva emotii, in final toata lumea a reusit sa alerge continuu 5 km fara probleme. La final, cand toti erau multumiti de rezultat, am baut cate o bere si ne-am bucurat impreuna  de mica surpriza pe care le-am oferit-o curajosilor care au parcurs drumul de la canapea la 5 km in alergare.

20150511_192548

Felicitari organizatorilor pentru aceasta initiativa! 

A fost un program excelent pentru mine, desi initial aveam ceva reticente, nefiind o fire sportiva. Ce pot sa spun este ca indiferent de motivatia fiecaruia de a-l incepe: fie ca iti doresti sa faci miscare in aer liber, sa incepi sa practici un sport usor accesibil, o activitate relaxanta dupa o zi de munca la birou sau pur si simplu vrei sa socializezi in timp ce iti maresti tonusul si rezistenta organismului, acest program iti va aduce mai multe beneficii decat crezi initial. 
Pentru mine a fost un mare success cand dupa numai cateva saptamani de antrenament am ajuns la performanta de a alerga 5k fara oprire si intr-un timp rezonabil, in conditiile in care initial abia reuseam cateva minute de alergare continua.
Incurajez pe oricine doreste sa incerce acest program si cu putina disciplina si efort, rezultatele nu vor intarzia sa apara!

si Multumesc! :)”
– Grety Ungureanu, prezenta si la antrenamente, si la alergarea finala.

 

20150511_192630

In luna iunie va incepe pregatirea unei noi grupe, asa ca fiti pe faza si urmariti-ne aici sau pe facebook pentru a va putea alatura programului inca de la inceput sau, daca aveti o conditie fizica mai buna, pentru a sti cand e momentul potrivit pentru a “sari in tren”. Un lucru important pe care l-am observat cu prima grupa a fost ca programul poate fi plictisitor, la inceput, pentru persoanele care deja alearga 1-2 km, insa poate fi si greu de urmat de catre aceleasi persoane, in cazul in care sunt sarite etape esentiale. De aceea va recomandam ca, in cazul in care va hotarati sa va alaturati grupei ce se va forma, sa nu ezitati sa puneti intrebari sau sa ne cereti sa va facem o evaluare: va vom raspunde cu placere, pentru a sti exact cand e momentul cel mai bun pentru intra in grupa.

Tot in iunie vom anunta si urmatorul plan de antrenament, “Road to 10k”. Sistemul va fi asemanator: accentul se va pune pe distanta, nu pe viteza, antrenamentele se vor face progresiv iar la final toata lumea care va urmari programul va putea sa alerge 10 km fara pauze de mers, intr-un ritm acceptabil.

 

Va asteptam alaturi de noi.

1 thought on “From Couch to 5k – finalul primei serii de antrenamente

  1. Buna dimineata! Ma bucur ca in iunie se va forma un nou grup! As dori sa fac si eu parte din el! Eu nu am mai alergat mult timp! Dupa Paste eu nu prea am mai mers cu masina, ci mai mult pe jos! Am reusit sa fac din Craiovita ( locuiesc la Fortuna) in centru la Dagmar (unde invat limbile gemana si engleza) 30 de minute si asta nu doar o data, ci de mai multe ori. Acolo merg de cateva ori pe saptamana! Acesta este antrenamentul pe care il am!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *